Sari la conținut

Agent AI

Agent AI pentru firmă — chat, voce sau rezervări

Un agent AI nu doar răspunde: citește calendarul, scrie în CRM, trimite confirmarea, predă conversația unui om când depășește ce știe. Construim trei tipuri, în funcție de canalul pe care vin cererile tale. Aici le compari direct și alegi ce se justifică economic — sau afli că încă nu se justifică.

Antrenat pe contentul tău
Cod sursă livrat
GDPR + DPA inclus
Self-hosted disponibil

Ce poate face

Șase lucruri pe care un agent AI le face în locul cuiva din echipă

Răspunde la întrebările repetitive

Program, livrare, retur, garanție, preț, disponibilitate stoc, modalități de plată. Răspunsul vine din documentele tale indexate, nu din memoria generală a modelului. Când sursa lipsește, spune că nu știe în loc să improvizeze.

Rezervă și reprogramează

Interoghează calendarul real (Google Calendar, Setmore, Resy, Smoobu), propune alternative dacă slotul cerut e ocupat, confirmă, trimite SMS și email, setează reminder la 24h și 2h. Clientul își mută singur programarea prin link.

Califică lead-urile înainte să ajungă la tine

Pune întrebări de calificare (buget, urgență, dimensiune firmă, timeline), atribuie scor și trimite în CRM lead-ul structurat. Comercialul intră direct în discuții cu cine merită, nu în triaj.

Preia apelurile pe care le-ai pierde oricum

Apelurile de la 22:00, de sâmbătă, sau cele care sună când toată lumea e ocupată. Agentul voce răspunde, identifică cererea, programează sau escaladează la mobilul celui de serviciu dacă e urgență reală.

Scrie și citește în sistemele tale

Status comandă din ERP, contact nou în HubSpot sau Pipedrive, rezervare în POS, factură în SmartBill, notificare pe Slack. Conectarea se face prin API oficial, n8n self-hosted sau cod custom, cu logging complet.

Predă unui om cu context complet

Când depășește ce știe sau când clientul cere expres, transferă conversația cu tot istoricul către Slack, email, WhatsApp intern sau CRM. Pe voce, transfer live cu rezumat. Nimeni nu reia discuția de la zero.

Cei trei agenți

Chat, voce sau rezervări — care ți se potrivește

Aceeași tehnologie de bază, trei canale diferite și trei economii diferite. Pleacă de la canalul pe care vin deja cererile tale, nu de la ce sună mai impresionant.

Chat scris

Chatbot AI

Asistentul care răspunde pe site, Messenger și WhatsApp

Antrenat pe FAQ-ul, prețurile, programele și catalogul tău. Răspunde la întrebări repetitive, califică lead-uri, recomandă produse, verifică status comandă și predă conversația unui coleg când nu știe.

de la 1500€ setup

Vezi pagina completă

Voce la telefon

Agent voce AI

Răspunde la apeluri când tu nu poți și sună el când trebuie

Preia apeluri inbound 24/7 (programări, info preț, triaj urgențe) și execută outbound: calificare leads, follow-up programări, recall clienți inactivi. Se leagă la PBX-ul tău sau la un număr nou.

de la 3500€ setup

Vezi pagina completă

Rezervări multi-canal

Agent AI rezervări

Verifică slotul liber, confirmă și scrie în calendar

Clientul scrie sau sună, agentul verifică disponibilitatea reală în calendar sau POS, confirmă, trimite SMS și email, adaugă reminder. Anulare și reprogramare self-service prin link unic.

de la 2500€ setup

Vezi pagina completă
Chatbot AIAgent voce AIAgent AI rezervări
ModalitateText scris, conversație liberăVoce sintetizată, apel telefonicText sau voce, orientat pe slot
Unde trăieșteWidget pe site, Messenger, WhatsApp, TelegramNumărul tău de firmă sau un număr nouSite, WhatsApp, voice, Messenger — același calendar
Face concretRăspunde FAQ, recomandă produse, califică lead, verifică status comandăPreia inbound 24/7, sună outbound, triază urgențe, transferă liveVerifică disponibilitatea, confirmă, trimite reminder, permite anulare
Alege-l cândPrimești peste 20 mesaje scrise/zi, majoritatea repetitiveÎți sună telefonul și pierzi apeluri seara sau în weekendProgramările sunt produsul: salon, cabinet, restaurant, pensiune
Integrări tipiceCRM, catalog produse, ERP, vector DB pe documentele talePBX sau SIP trunk, CRM, calendar, înregistrare și transcriptGoogle Calendar, Setmore, Fresha, Resy, OpenTable, Smoobu
Preț de start1500€ setup + ~50€/lună API3500€ setup + 0,15€/min + 200€/lună2500€ setup + 200€/lună (1000 rezervări incluse)
Timp de livrare7-10 zile14-21 zile10-14 zile
Limita principalăAre nevoie de documente bune ca să răspundă binePe conversații lungi se poate detecta că e AICererile vagi cer clarificări sau escaladare la om

Cei trei nu se exclud. Chatbot-ul și agentul de rezervări pot împărți același calendar, iar agentul voce poate prelua exact aceleași reguli. Dacă în loc de un agent conversațional ai nevoie de procese care rulează în fundal — clasificare email, generare oferte, sincronizări între sisteme — pleacă de la automatizări pentru firmă. Iar dacă vrei doar să legi un model OpenAI de site-ul existent, vezi integrare OpenAI / ChatGPT pe site.

Tech stack

Trei straturi care compun orice agent pe care îl livrăm

Stratul de model

Rol: Înțelegere cerere + formulare răspuns

OpenAI GPT-4o / GPT-5 pentru uz general și tooling matur. Anthropic Claude Sonnet/Opus pentru română lungă și documente voluminoase (context 200k tokens). Mistral 7B sau Llama 3.3 self-hosted când datele nu au voie să părăsească infrastructura ta.

OpenAI / Anthropic API + Ollama sau vLLM pentru self-hosted

Stratul de cunoștințe

Rol: Ca agentul să răspundă cu informația ta

RAG, nu fine-tuning. Indexăm site-ul, FAQ-ul, PDF-urile, catalogul, condițiile de livrare și retur în chunks semantice. La fiecare cerere, agentul caută bucățile relevante și le folosește ca sursă. Schimbi documentul, agentul știe imediat.

Pinecone / Qdrant self-hosted / Postgres pgvector

Stratul de acțiuni

Rol: Ca agentul să facă, nu doar să vorbească

Aici intră vocea (ElevenLabs, OpenAI Realtime, orchestrat prin Vapi.ai sau Retell AI), telefonia (SIP trunk la 3CX/Asterisk, sau Twilio/Telnyx), calendarele și CRM-urile, plus workflow-urile care leagă totul între ele.

Vapi.ai / Retell AI + Twilio + n8n self-hosted + webhooks

Primești codul sursă și documentația. Nu revindem un cont de SaaS sub alt nume. Alegerea între providerii de mai sus o facem împreună, pe baza sensibilității datelor și a volumului real, iar migrarea către alt furnizor rămâne posibilă fără să reconstruim totul.

Prețuri

Trei puncte de intrare, în funcție de agentul ales

Prețurile de mai jos sunt pachetele de start ale fiecărui agent. Costurile lunare depind de volumul tău real și le vezi într-un dashboard, nu într-o factură surpriză.

Chatbot AI

1500€

+ ~50€/lună API

livrare 7-10 zile

  • 1 canal: site, Messenger SAU WhatsApp
  • Antrenare pe documente până la 50 pagini
  • FAQ + recomandare produse de bază
  • Escaladare către email sau Slack
  • Dashboard conversații + cost LLM
  • Documentație + training 1h video
  • 30 zile suport bug-uri

Agent AI rezervări

2500€

+ 200€/lună (1000 rezervări)

livrare 10-14 zile

  • Configurare pe nișa ta (salon, cabinet, restaurant, pensiune)
  • Antrenare pe servicii, prețuri și program
  • Integrare cu 1 calendar sau POS principal
  • Widget site + WhatsApp Business
  • SMS și email de confirmare + reminder
  • Panou admin pentru servicii și prețuri
  • 0,10€ per rezervare peste prag

Agent voce AI

3500€

+ 0,15€/min + 200€/lună

livrare 14-21 zile

  • Inbound 24/7 cu 1 număr dedicat
  • Voce română ElevenLabs standard
  • Antrenare pe FAQ și politici (max 20 docs)
  • Integrare cu 1 CRM + Google Calendar
  • Dashboard cost per apel + analytics
  • Transfer live către colegul de serviciu
  • 30 zile suport bug-uri

Pachetele Pro și Custom ale fiecărui agent (canale multiple, outbound la scară, self-hosted, SLA dedicat) sunt descrise pe paginile dedicate. Costurile externe — SMS, WhatsApp, minute de telefonie — se facturează direct de furnizor.

Process

De la „mă gândesc la un agent AI” la agent live

Pasul 1

Analiză și alegerea agentului

Sesiune de 30-45 min în care ne uităm pe unde vin cererile tale, câte sunt pe lună, cât timp consumă și cine le procesează acum. De aici iese recomandarea: chat, voce, rezervări sau niciunul deocamdată. Dacă payback-ul nu iese, îți spunem înainte să facem ofertă.

Pasul 2

Brief și colectare conținut

Extragem scenariile principale — top întrebări, top obiecții, reguli de escaladare, ton de brand. Colectăm sursele: FAQ, prețuri, program, condiții de livrare și retur, catalog, politici interne. Fără surse bune nu iese un agent bun, iar aici nu putem scurta.

Pasul 3

Setup infrastructură și antrenare

Configurăm providerul de model, construim baza de cunoștințe în vector DB, scriem system prompt-ul cu regulile stricte (nu inventează prețuri, nu confirmă fără să verifice), conectăm CRM-ul, calendarul sau telefonia, după caz.

Pasul 4

Testare împreună cu echipa ta

Primești acces și testați pe scenarii reale, inclusiv edge cases și încercări de a-l păcăli. Reajustăm prompt-uri, adăugăm exemple, calibrăm pragurile de predare către om. Două-trei cicluri de feedback până răspunsurile sunt bune.

Pasul 5

Go-live și monitorizare activă

Activare în producție, uneori gradual (întâi în afara programului, apoi permanent). Training cu echipa pe dashboard și pe escaladarea manuală. În primele 30 de zile citim conversațiile și corectăm ce iese prost, apoi facem un review cu cifre.

Cui se potrivește

  • Firme cu peste 50 de cereri pe lună prin formular, chat, email sau telefon
  • Magazine online cu suport repetitiv: status comandă, livrare, retur
  • Cabinete, saloane, ateliere și restaurante unde programarea e produsul
  • Agenții imobiliare, asigurări sau leasing cu volum de leads de calificat
  • Firme care primesc cereri în afara programului și le pierd acum
  • Echipe care au deja documentație scrisă: FAQ, prețuri, politici clare

Cui NU se potrivește

  • Firme cu sub 30 de interacțiuni pe lună — setup-ul nu se amortizează
  • Vânzări B2B complexe unde fiecare lead merită om de la primul mesaj
  • Firme fără FAQ sau documente clare — agentul nu are din ce să răspundă
  • Procese cu reguli care se schimbă săptămânal — devine fragil și scump
  • Industrii reglementate care interzic AI în relația directă cu clientul
  • Cei care vor „AI pentru că e trend”, fără un proces real de automatizat

Limitări oneste

Ce nu-ți promitem despre agenții AI

Preferăm să afli acum unde tehnologia are limite, nu după ce ai semnat. Poziția noastră e aceeași ca pe pagina de automatizări pentru firmă: AI cu ROI demonstrat, nu hype.

Nu răspunde corect la orice

Un model de limbaj poate formula plauzibil ceva greșit. Reducem riscul prin RAG, reguli stricte și prag de încredere sub care predă la om — dar nu îl eliminăm complet și nu îți vom spune că e infailibil.

Nu înlocuiește echipa

Preia partea repetitivă și eliberează timp. Negocierea, relația pe termen lung, situațiile delicate emoțional și deciziile care cer judecată rămân la oameni. Un agent bun știe când să se dea la o parte.

Nu are ROI garantat din prima lună

Setup-ul e o investiție care se amortizează în luni, nu în zile, și depinde de volumul tău real. Calculăm payback-ul înainte, cu cifrele tale, iar dacă nu se justifică îți recomandăm să nu începi.

Întrebări frecvente

Ce ne întreabă firmele despre agenții AI

Ce este, concret, un agent AI pentru o firmă mică?

Un agent AI e un program care primește o cerere în limbaj natural (scris sau vorbit), o înțelege, caută informația în documentele tale și execută o acțiune reală — nu doar răspunde cu text. Diferența față de un chatbot cu butoane e că agentul are unelte: poate citi calendarul, poate scrie un lead în CRM, poate trimite un SMS de confirmare, poate interoga baza ta de comenzi. La noi există trei forme: chat pe site, voce la telefon și agent de rezervări. Toate rulează pe același principiu — model de limbaj plus baza ta de cunoștințe plus integrări — dar diferă canalul, latența acceptabilă și costul lunar.

Care dintre cei trei agenți îmi trebuie mie?

Pleacă de la canalul pe care vin deja cererile. Dacă oamenii îți scriu pe site, Messenger sau WhatsApp și întreabă lucruri repetitive (preț, stoc, livrare, retur), ai nevoie de chatbot AI. Dacă îți sună telefonul și nu ai cine să răspundă seara sau în weekend, ai nevoie de agent voce. Dacă tot ce vrei e ca oamenii să-și prindă singuri un slot în calendar, fără să te sune, ai nevoie de agent de rezervări. Multe firme încep cu unul singur și adaugă al doilea după 60-90 de zile. Nu recomandăm să pornești cu toate trei simultan — costul de setup crește, iar tu nu ai încă date reale pe care să calibrezi.

Cât costă realist un agent AI în primul an?

Depinde de tip. Chatbot pe site: 1500€ setup (pachetul Starter) plus circa 50€/lună API pentru 1000-3000 conversații — deci în jur de 2100€ în primul an. Agent de rezervări: 2500€ setup plus 200€/lună abonament cu 1000 rezervări incluse, adică aproximativ 4900€ pe an. Agent voce: 3500€ setup plus 0,15€/minut și 200€/lună mentenanță — pentru un cabinet cu 1000-2000 apeluri lunar înseamnă 500-900€/lună, deci 9500-14300€ pe an. Costurile externe (SMS, WhatsApp, telefonie) se facturează direct de furnizor și le vezi în dashboard în timp real. Înainte de orice ofertă facem calculul de payback; dacă nu iese, îți spunem.

Ce fac dacă agentul inventează un răspuns?

Halucinația e riscul real al oricărui model de limbaj și nu dispare complet. O reducem prin trei măsuri concrete. Întâi, RAG: agentul nu răspunde din memoria modelului, ci caută în documentele tale indexate într-un vector DB și citează doar ce găsește acolo. Al doilea, reguli stricte în system prompt — nu inventează prețuri, nu promite termene, nu confirmă disponibilitate fără să interogheze calendarul. Al treilea, prag de încredere: dacă nu găsește sursă bună, spune că nu știe și predă conversația unui om, în loc să improvizeze. În primele 30 de zile după go-live citim conversațiile zilnic și corectăm ce a ieșit prost.

Cum se face predarea către un om și cât durează?

Predarea se declanșează în trei situații: agentul nu găsește răspuns cu încredere suficientă, clientul cere expres un om, sau se detectează frustrare (repetarea aceleiași întrebări, ton ridicat pe voce). Transferul ajunge unde lucrezi tu deja — Slack, email, un grup intern de WhatsApp, sau direct ca task în CRM cu prioritate. Pe chat, colegul primește istoricul complet al conversației, deci clientul nu reia de la zero. Pe voce se poate face transfer live către mobilul celui de serviciu, cu un rezumat vocal al cererii. În afara programului, agentul colectează contactul și programează un callback în loc să lase clientul în gol.

Cât de bine se descurcă în română?

În scris, foarte bine. Claude Sonnet și GPT-4o produc română naturală, cu diacritice corecte și registru adaptabil, inclusiv pe texte lungi. Pe voce e mai nuanțat: ElevenLabs Multilingual v2 și OpenAI Realtime sună natural pe propoziții scurte și medii, dar cu accent ușor neutralizat — nu Moldova, nu Ardeal, nu București specific. Un client atent, într-o conversație de peste trei-cinci minute, își poate da seama că vorbește cu AI. Recomandarea noastră e să anunți transparent din prima replică; în practică nu scade conversia. Pentru voce apropiată de un om real există voice clone profesional, dar urcă la circa 50€/lună per voce.

Datele clienților mei unde ajung — e în regulă cu GDPR?

Da, cu condiții pe care le implementăm noi. Conversațiile și lead-urile stau în baza ta de date, pe serverul tău sau pe un VPS din UE. Providerul de model (OpenAI, Anthropic) procesează mesajul în timp real, iar cu opțiunea zero retention și DPA semnat nu îl stochează și nu îl folosește la antrenare. Baza de cunoștințe stă într-un vector DB pe care îl alegem după cerințele tale — Qdrant self-hosted sau Postgres pgvector dacă vrei totul la tine. Livrăm notificarea de la începutul conversației, modificările la politica de confidențialitate și DPIA scrisă pentru proiectele cu date sensibile. Pentru medical, juridic sau financiar recomandăm Llama sau Mistral self-hosted.

Se conectează la ce folosesc deja — CRM, calendar, telefonie?

Da, și asta e de fapt partea care face diferența între un agent util și o jucărie. CRM: HubSpot, Pipedrive, Salesforce, Notion, Airtable, SmartBill, NextUp. Calendare: Google Workspace, Microsoft 365, Cal.com, Calendly, plus sisteme de nișă precum Setmore, Fresha, Resy, OpenTable sau Smoobu. Telefonie: SIP trunk către PBX-ul existent (3CX, Asterisk, FreePBX) sau număr nou prin Twilio ori Telnyx. Orchestrarea o facem cu n8n self-hosted sau cod custom, cu logging și fallback dacă o integrare pică. Pentru sisteme legacy fără API construim middleware peste exporturi sau automatizare de browser cu Playwright. Nu te legăm de un singur furnizor.

Hai să vedem dacă un agent AI se justifică la tine

Sesiunea de analiză e gratuită. Ne uităm pe volumul tău real de cereri, îți spunem care dintre cei trei agenți se potrivește — sau că deocamdată niciunul. Dacă are sens, primești ofertă scrisă în 4h.